Jocul cu mărgele de sticlă – O încercare de biografie a lui Josef Knecht, magister ludi, împreună cu scrierile postume ale lui Knecht – așa cum scrie în introducerea cărții, nu este deloc o lectură ușoară.
Tânărul Josef Knecht are onoarea de a fi vizitat într-o zi la școala sa din Eschholz, de magister musicae, pentru a fi ales să facă parte dintr-o societate închisă, la o școală de elită din Castalia – locul unde se derula jocul cu mărgele de sticlă.
Așa s-a dus Josef, cu inima deschisă, la Waldzell, locul unde se studia jocul cu mărgele de sticlă, unde foarte rar aveau acces cei străini, elitele trăind și studiind aici. Studenția și-a petrecut-o dezbătând cu un coleg din Provincie, Plinio Designori – el venea din lumea normală, a greșelilor, a familiei, a speranțelor pierdute, a decăderii – lucruri neacceptate de intelectualii de la Waldzell. Când a absolvit, s-a îndepărtat de Designori care s-a întors în lumea lui, străină de închisa și rece a Castalie, dar cei doi aveau să se reîntâlnească mulți ani mai târziu când Josef Knecht ajunsese magister ludi.
Crescând încet, încet, Josef este caracterizat ca un om deschis, ascultător, cu care-ți face plăcere să vorbești, intelectual, ascultător. Cu ajutorul a doi-trei oameni din viața lui precum magister musicae, care-l ”recrutase” când era tânăr, Fratele mai mare din dumbrava bambușilor – unde studiază I-Chang-ul și pater Jakobus pentru care nutrește o adevărată prietenie, Josef Knecht trece prin multe stadii, ceea ce-i dă un atu față de ceilalți membrii ai elitei Castaliei. Prin urmare este ales în funcția de magister ludi al jocului mărgelelor de sticlă la o vârstă tânără comparativ cu predecesorii săi. Îl va avea aproape și pe Tegularis, un vechi prieten, și al doilea din viața sa, după Designori. Prieten e prea mult spus, Knecht se vede nevoită să rupă legăturile de prietenie cu foștii săi camarazi din cauza funcției.
Despre jocul cu mărgele de sticlă nu sunt date foarte multe detalii, doar vagi frânturi. ”Knecht deschise pianul, se așeză în fața lui, se convinse că e acordat și cântă un andante de Scarlatti, pe care în acele zile îl pusese la baza unui exercițiu de joc cu mărgele de sticlă. Apoi făcu o pauză și, pentru că îl vedea pe băiatul atent abandonându-se, începu să-i explice în puține cuvinte cam despre ce e vorba într-un asemenea exercițiu de joc cu mărgele de sticlă, descompuse muzica în elementele ei, înfățișă câteva din modalitățile de analiză utilizabile și lămuri calea de urmat pentru tălmăcirea muzicii în ieroglifele jocului„ – aici aflăm puțin despre acest joc misterios, când Josef, ajuns la o vârstă când vrea să se retragă din funcția de magister ludi- lucru pe care nu-l mai făcuse nimeni până atunci fiindcă nimeni nu-și imagina că ar pleca vreodată din Castalia în lumea păgână – se pregătește să-l educe pe Tito, fiul prietenului său de demult, Plinio Designori.
La finalul cărții mai citim poeme semnate de Knecht, plus trei biografii scrise de acesta: Aducătorul de ploaie, Duhovnicul și Biografie indiană – cu aceeași morală ca și prima parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu